La un an de zile dupa lansarea versiunii cu adevarat revolutionare PHP 7.0, Zend anunta primul update major anume 7.1 care continua ciclul imbunatatirilor mai ales in zona vitezei de executie si a memoriei consumate. Vine si cu o sumedenie de noi facilitati si functii pentru dezvoltatori, deprecarile de rigoare, dar si multe bug-uri rezolvate; ceea ce il face numai bun pentru lansarea in productie pe server-ele noastre. Veti avea de acum disponibile patru versiuni PHP (5.4, 5.5, 5.6, 7.1) pe care le puteti seta la nivel de director. De exemplu in /web1 este nevoie de 5.5.x, dar in /web2 se pot rula independent scripturile sub 7.1.x. Versiunea implicita insa ramane momentan 5.6, dar daca doriti sa o schimbati mergeti in panoul de control la Server Configuration > PHP Versions, introduceti numele directorului si alegeti pe ce versiune doriti sa ruleze website-ul sau aplicatia din dropdown-ul Version.
Noi deja ne-am trecut toate website-urile cu versiuni Joomla! mai mari de 3.5 pe 7.1.0 si va putem confirma ca se misca mult mai bine. Am obtinut in teste chiar si cu 0,7 secunde mai putin fata de 5.6.5, pentru rezultatul mediu al vitezei totale de incarcare care era de peste 5 secunde, din exteriorul tarii si cu toate cache-urile dezactivate. Asta in conditiile in care ponderea transferului de date cade pe imagini in proportie de peste 77%, aspect evident deloc afectat de astfel de modificari. Ar cam trebui deci sa incercati.